Dosare de Obstetrica (2/2)
Pentru a încheia, as dori sa precizez ca orice terapeut interesat de tratamentul femeii în timpul sarcinii, nu ar trebui sa considere ca inevitabil si de nerezolvat angajarea/pozitionarea fatului în pelvisul mamei în ultimele câteva saptamâni sau luni ale sarcinii. Acest fenomen este adesea considerat ca fiind o fatalitate. Într-adevar, tratamentul conventional consista in odihna la pat pentru mama - partiala sau totala - si nu reuseste de cele mai multe ori a "impulsiona" fatului o miscare in sens invers.
Acesta va ramâne blocat si limitat in libertatea de miscare, la "parter", în loc de a ocupa tot spatiul necesar si promis în mod normal. Putem vedea din urmatoarele diagrame, pe partea situata în craniu, consecintele nefaste posibile pentru tesuturi ale acestei "coborari" premature:
Atunci când capul copilului coboara înspre pelvis pe o axa anteroposterioara în timpul ultimelor saptamâni de sarcina, cresterea oaselor craniului poate fi perturbata, iar în acest caz, nou-nascutul va fi brachycephalic. Putem presupune ca organizarea neuro-meningeala va fi oarecum influentata de aceste fenomene de restrictie si, intr-un mod mai subtil dar nu mai putin important, inconstientul primar al viitorului copil va fi si el marcat pentru mult timp de suferintele emotionale cauzate.
Invers, atunci când fatul se vo angaja pe o axa sagitala, nou-nascutul va fide tip scaphocéphalic.
De aici rezulta ca toate pozitiile intermediare (linii mixte) pot fi considerate cu consecinte asimetrice si variabile pentru corpul viitorului copil.
Diferitele scheme propuse mai sus sunt semnate de Frank H. Netter, fiind extrase din cartea minunata de embriologie a lui Larry R. Cochard.
Nu putem decat admira o astfel de lucrare, dar atunci când afirma ca anomaliile provocate de constrângerile impuse de cresterea uterina se vor recupera natural si spontan în primele sase luni de viata ale unui copil, nu pot decat sa protestez.
De-a lungul experientei mele terapeutice, am putut vedea, foarte adesea, stigmatele si persistenta lor, rezultate din aceste constrângeri la copiii pe care i-am tratat dupa nastere. Desigur, mii de colegi au facut aceasta observatie.
Avem aici un decalaj între cunostintele medicale traditionale si orientarea osteopatica. Acest decalaj insa nu va intarzia sa dispara, deoarece în mod clar, eforturile facute de ambele parti sunt impulsionate de dorinta de a îmbunatati, cât mai curând si cât mai eficient toate problemele care pot afecta un individ in viata lui.
Exista, desigur, contra indicatii in ceea ce priveste tratamentul osteopatic în timpul sarcinii, de exemplu dezlipirile de placenta, care sunt relativ comune - si, adesea, fara consecinte - în primul trimestru, precum si orice sângerare suspecta sau modificare importanta a tensiunii arteriale.
In orice caz, pacientele gravide fiindu-ne adresate de catre profesionisti competenti, ginecologii si moasele, nu trebuie sa ne facem griji in legatura cu aceste contra-indicatii, trebuie doar sa le cunoastem existenta. În plus, tratamentul osteopatic propus - practicat întotdeauna în spiritul de "primum non nocere" - este atat de delicat incat se pot gasi doar foarte putine argumente impotriva lui, în special daca se tine seama de beneficiile lui dovedite.
Acesta va ramâne blocat si limitat in libertatea de miscare, la "parter", în loc de a ocupa tot spatiul necesar si promis în mod normal. Putem vedea din urmatoarele diagrame, pe partea situata în craniu, consecintele nefaste posibile pentru tesuturi ale acestei "coborari" premature:
De aici rezulta ca toate pozitiile intermediare (linii mixte) pot fi considerate cu consecinte asimetrice si variabile pentru corpul viitorului copil.
Diferitele scheme propuse mai sus sunt semnate de Frank H. Netter, fiind extrase din cartea minunata de embriologie a lui Larry R. Cochard.
Nu putem decat admira o astfel de lucrare, dar atunci când afirma ca anomaliile provocate de constrângerile impuse de cresterea uterina se vor recupera natural si spontan în primele sase luni de viata ale unui copil, nu pot decat sa protestez.
De-a lungul experientei mele terapeutice, am putut vedea, foarte adesea, stigmatele si persistenta lor, rezultate din aceste constrângeri la copiii pe care i-am tratat dupa nastere. Desigur, mii de colegi au facut aceasta observatie.
Avem aici un decalaj între cunostintele medicale traditionale si orientarea osteopatica. Acest decalaj insa nu va intarzia sa dispara, deoarece în mod clar, eforturile facute de ambele parti sunt impulsionate de dorinta de a îmbunatati, cât mai curând si cât mai eficient toate problemele care pot afecta un individ in viata lui.
Exista, desigur, contra indicatii in ceea ce priveste tratamentul osteopatic în timpul sarcinii, de exemplu dezlipirile de placenta, care sunt relativ comune - si, adesea, fara consecinte - în primul trimestru, precum si orice sângerare suspecta sau modificare importanta a tensiunii arteriale.
In orice caz, pacientele gravide fiindu-ne adresate de catre profesionisti competenti, ginecologii si moasele, nu trebuie sa ne facem griji in legatura cu aceste contra-indicatii, trebuie doar sa le cunoastem existenta. În plus, tratamentul osteopatic propus - practicat întotdeauna în spiritul de "primum non nocere" - este atat de delicat incat se pot gasi doar foarte putine argumente impotriva lui, în special daca se tine seama de beneficiile lui dovedite.